Examene

In cadrul Academiei Hakushin-Kai incurajam practicantii nostri sa nu trateze examenele anuale ca pe niste evenimente dramatice ci ca pe niste oportunitati deosebite, in cadrul carora se pot pune in valoare si isi pot demonstra aptitudinile dobandite pe durata anului de pregatire. Este evident ca doar o singura data pe an, practicantul poate aparea in fata unei comisii de instructori si doar atunci el poate face o impresie buna, demna de apreciere si respect. Prin urmare aceste evenimente ar trebui tratate ca atare si fiecare dintre voi ar trebui sa le astepte cu nerabdare si entuziasm.

"Calatoria de o mie de mile incepe cu un singur pas."

REGULI & CONDITII

  • Examenele sunt o experienta unica si trebuie luate in serios.
    Sesiunile sunt programate o singura data pe an. Este important ca fiecare participant sa aiba timpul necesar pentru a acumula cat mai multa informatie si pentru a repeta cat mai mult notiunile predate.
  • Participa la un prim examen orice practicant ce are un minim de 6 luni de antrenament – echivalentul a aprox. 60 de antrenamente sustinute (in functie de abonamentul detinut).
  • Fiecare practicant ce urmeaza sa fie examinat trebuie sa detina minim o uniforma completa (pantalon si tricou cu emblema HKSK). Tinuta trebuie sa fie curata, calcata si intr-o stare cit mai buna; Gradatia de baza este numita G1 (gradul 1) – centura alb-galbena. In scoala noastra nu exista gradatie de tip centura alba.
  • Durata sesiunilor de examen variaza intre 1h si 8h – in functie de divizie, varsta si experienta dar de si gradatia vizata.
  • Structura generala a unui examen: notiuni de eticheta, forme de incalzire si stretching, elemente de pregatire fizica si anduranta, notiuni tehnico-tactice, kata si arme, module de lupta/autoaparare si una sau mai multe componente teoretice.
  • In examen, fiecare practicant (6-60ani) intra singur si pe proprie raspundere. Nu se accepta insotitori/suporteri. De mentionat ca toti cei ce deranjeaza sau intrerup examenul sunt suspendati pe loc. Protocolul nostru intern impune respectul si bunele maniere, indiferent de circumstante.
  • Absolventii examenului vor primi un certificat oficial si o centura ce corespunde gradului detinut. Centura se schimba la fiecare examen promovat pina la atingerea nivelului G12 (echivalentul centurii negre). In cazul unui abandon, avem pretentia ca practicantul sa returneze centura detinuta (aceasta nu este un cadou). Certificatul se pastreaza si este dovada evolutiei in cadrul scolii noastre iar in baza acestuia oricine se poate reintoarce la antrenamente si isi poate recapata centura corespunzatoare gradului din certificat.
  • Cei ce nu promoveaza din prima incercare, au o a doua sansa in acelasi an, la 3-4 luni distanta – optiune valabila doar pentru gradatiile inferioare G1-G4.
  • Examenele anuale sunt obligatorii pina la atingerea gradului 10 (G10). Toate examenele ulterioare vor fi programate doar in baza unei cereri pe proprie raspundere din partea aplicantului. Evolutia personala, de la acel moment, devine o chestiune foarte serioasa si voluntara. Practicantul va raspunde de pregatirea proprie si de nivelul tehnic acumulat in antrenamente.
  • Examenele de grad superior sunt sustinute intr-un regim diferit, respectand un protocol bine elaborat ce se concretizeaza doar in Stagiile de Instructori si doar in prezenta colegilor cu gradatii G10+. Aceste informatii au caracter privat.

"Nu te da niciodata batut. Niciodata. Niciodata. Niciodata."